Ce zambet comun!

Un drum prea putin schimbat, pe care te intorci dintr-un loc in care ai mai fost de atatea ori. Tot tu, tot "niste ei", cu alte fetze, tot aceleasi matritze de conversatie, urmate de aceeasi tacere, tot "un el", tot articulat nehotarat, tot ... si totusi alte ganduri; mai gri, mai diluate, mai amortite, mai resemnate, mai blazate, mai comune....si ai putea continua sa le atribui adjective care nu reusesc sa le descrie intocmai, ca sa reflecte suficientul in care te scalzi de ceva vreme; de prea multa. Ai putea sa schimbi cate ceva si nu o faci. E mai usor sa iti para macar putin rau de tine, sa te induiosezi macar un pic de starea ta. Si nu numai usor..placut, artificial, indus. Obisnuit. Ca tine. Te incrunti la gandul asta, care te arunca intr-o multime in care nu te poti incadra tu pe tine. Obisnuiti; multi, la fel, previzibili, comuni. Si ce e rau in asta? Incepi sa accepti. Te sperie ca accpeti. Dar iti invingi cu usurinta teama si zambesti resemnat. Ce zambet comun! Plin de "nimic", plin de "la fel".